Urmez o potecă nouă ce duce spre acel tărâm misterios învăluit de cele mai multe ori în miasme înşelătoare. Poteca pare puţin umblată. Păşesc cu grijă. Deşi e linişte, în sufletul meu se dă o luptă crâncenă. Ceva din interior îmi spune că trebuie să mă apropii. În aceelaşi timp, simt că întreaga mea făptură masculină e în primejdie.
Nu ştiu ce o să mă aştepte acolo. Mi-e frică. Ezit.
Încerc să îmi fac curaj. Am tot ce îmi trebuie. Pentru asta m-am pregătit atâta timp. Nu mai pot da înapoi.
Îmi mai verific o dată veşmântul, înainte de a păşi în necunoscut. Pijamaua e pe mine. La un picior am o şosetă trasă doar pe jumătate. Vârful de ciorap care atârnă îmi dă acel plus de încredere în mine de care am atâta nevoie acum. La celălalt picior nu am şosetă, dar am un şoşon. E şoşonul de la piciorul greşit, dar nu mai contează. Numic nu mai contează acum...
Cu inima în dinţi păşesc în bucătărie. Încerc să casc cât pot de înfiorător, pentru a alunga demonii care pot bântui prin împrejurimi.
E linişte. Cumplit de linişte.
Dintr-o dată, din dreapta apare o uriaşă stivă de vase murdare. Mă întorc să fug, dar în faţă îmi apare un uriaş alb ce mârâie în surdină. Cu coada ochiului văd ceva mult aproape de mine. E cu patru picioare, spatele plat şi pâtrăţos, plin de firimituri. Sunt înconjurat...
Va urma...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu