Reproșuri

Mă întreb care ar fi cea mai potrivită reacție pe care ar putea s-o aibă o persoană atunci când i se face un reproș. N-aș putea spune că sunt străin la felul în care se simte să ți se facă un reproș. Cu toții am avut parte de așa ceva. Știm că acest reproș se naște dintr-un sentiment neplăcut și știm că poate cauza o senzație neplăcută, mai ales în cazul în care suntem ținta lui. Desigur, asta nu e o regulă, dar de cele mai multe ori cam asta se întâmplă. De la o persoană la alta, reacția la reproșuri diferă. Sunt persoane mai sensibile, altele mai puțin, cert este că aproape niciunul din noi nu e complet imun la așa ceva. Cu toții avem mecanisme de apărare la reproșuri, pe care ni le rafinăm dealungul vieții și învățăm să ni le adaptăm în funcție de situație. Într-un fel reacționăm la o vârstă fragedă, comparativ cu o vârstă mai înaintată. Reacția noastră diferă atunci când suntem în familie, sau între prieteni, sau între străini. Depinde foarte mult și de starea noastră interioară, de pildă, dacă suntem agitați, sau calmi, speriați sau stăpâni pe situație, obosiți sau odihniți. Privind toate aceste situații, am putea face un clasament în care am putea premia cea mai reușită reacție pe care am avut-o. Acea reacție de care ne amintim cu plăcere și pe care am putea să o repetăm fără să avem mustrări. La celălalt capăt al clasamentului ar fi cea mai nepotrivită reacție, de care ne e rușine și pe care nu am vrea să o mai repetăm. Putem să vedem lucrul ăsta ca pe un exercițiu de auto-cunoaștere sau auto-analiză. Oare care e reacția de care suntem cel mai mândri? O fi acea situație în care am fost stăpâni pe situație și am reușit să o întoarcem în favoarea noastră, sau atunci când am contraatacat foarte prompt, sau atunci când am realizat că făceam, întradevăr, ceva greșit? Sunt foarte puțini cei care se pot lăuda cu foarte multe experiențe ce s-ar încadra în ultimul exemplu. Nu ne simțim confortabil atunci când ni se spune că am făcut o greșeală. Părerea noastră despre propria noastră persoană e, în general, destul de bună, ori atunci când suntem contraziși de cineva din exterior, e normal să fim cel puțin surprinși, dacă nu chiar revoltați dea dreptul.

Senzația asta trebuie să fie una învățată. De la o vârstă foarte fragedă ni se spune ce să facem și ce nu, iar dacă facem ceva ce nu e îngăduit, ni se face foarte clar cunoscut, într-o formă sau în altă, că nu e bine. S-ar putea spune că învățăm de mici că un reproș e însoțit de acea senzație neplăcută de vinovăție. Procesul ăsta se numește educație și cu toții suntem de acord că e o necesitate. Cumva nu pot să nu mă întreb dacă metoda de educație bazată de pedeapsă și răsplată e cea mai potrivită metodă?

Trebuie să-l faci pe copil conștient că anumite lucruri nu îi sunt permise, dar ce metodă ai putea aplica atunci când copilul nu e capabil să te înțeleagă? Dacă îl pedepsești nu e bine. Dacă nu îl pedepsești iar nu e bine. Dacă încerci să-i explici pe înțelesul lui că nu îți place ceea ce a făcut, riști să nu înțeleagă gravitatea situației. Copilul o să învețe cu voia părinților sau fără voia lor, că atunci când cineva e supărat pe altcineva, trebuie să-i facă un reproș sub diverse forme, și că atunci când cineva greșește, altcineva îl va face să se simtă prost.

Oare cum s-ar schimba relațiile dintre noi dacă reproșurile n-ar mai fi văzute ca mustrări, ci ca observații constructive?

Oare cum am privi o persoană care ne face un reproș atunci când noi am primi acel reproș ca pe o șansă să învățăm ceva nou despre noi?

Oare cum ar arăta formularea reproșului dacă am ști că scopul lui e să-l ajute pe cel ce e ținta reproșului?

Cei mai mulți dintre noi aruncăm cu reproșuri în stânga și-n dreapta, câteodată fără să ne dăm seama. Lucru ăsta nu e neapărat rău, pentru că reușim în felul ăsta să îi facem pe cei din jurul nostru să ne înțeleagă mai bine. Îi facem să înțeleagă ce nu ne place. Problema e că aceste reproșuri vin cu o conotație negativă, iar asta îl face pe cel ce primește reproșul să se simtă atacat într-un fel. Dacă ne simțim atacați vom reacționa, în funcție de situație, mai mult sau mai puțin conștient de consecințele acelei reacții.
E un fel de cerc vicios în care se pare că ne învârtim, în care, pe de o parte nu ne putem abține de la a face reproșuri celorlalți, iar, pe de altă parte nu ne dăm seama că putem face foarte mult rău și prin simpla noastră reacție-reflax la un reproș primit. Din cercul ăsta vicios cred că se poate ieși doar prin educație, fie ea sub formă de auto-disciplină, ori o preluare de la acei ce stăpânesc mai bine modul de a transmite și de a percepe un reproș. Dar primul pas este conștientizarea și recunoașterea acestei probleme.

Explicaţii

1. Ce este o explicaţie?
Înşiruire de argumente ce urmează imediat conştientizării că tocmai ai spus ceva complet greşit.
2. Ce este greşit?
Punctul de vedere al celor ce simt nevoia să îţi pună întrebări.
3. Ce este o întrebare?
Metodă foarte eficientă de a întrerupe şi, simultam, irita o persoană anagajată într-un monolog.
4. Ce este un monolog?
O modalitate splendidă în care un individ îşi poate petrece timpul în compania propriei sale voci superbe şi împreună cu ideile sale pline de originalitate.
5. Ce este originalitatea?
Capacitatea de a spune acelaşi lucru cu alte cuvinte.
6. Ce este cuvântul?
O garanţie pe care o poţi oferi verbal pentru a creşte credibilitatea unei promisiuni pe care nu intenţionezi să o respecţi.
7. Ce este respectul?
Capacitatea de a ascunde ceea ce gândeşti cu adevărat, în spatele politeţii.
8. Ce este politeţea?
Cea mai avansată formă de slăbiciune pe care o poate afişa un individ fără personalitate.
9. Ce este personalitatea?
Trăsătura pe care dăm vina atunci când nu ne place înfăţişarea unui individ.
10. Ce este un individ?
O formulare care ne permite să facem o referire la o persoană al cărui nume ne e lene să ni-l amintim.
11. Ce este o amintire?
Modalitate foarte practică de a viziona diverse lucruri în lipsa unui PC sau a unui televizor.
12. Ce este un televizor?
Unealtă vitală fără de care nu ar fi posibilă procrastinaţia.
13. Ce este procrastinaţia?
Formă de auto-control folosită cu succes în evitarea acelor porniri interioare de a ne face utili.
14. Ce este util?
Tot ceea ce un individ consideră plăcut, în timp ce cei din jurul lui consideră că e o pierdere de vreme şi viceversa.
15. Ce este viceversa?
Confuzia creată atunci când direcţia exprimată verbal diferă de cea gesticulată.
16. Ce este un gest?
Cea mai simplă metodă de a mima că îţi pasă de cei din jur.
17. Ce este împrejurul?
Evitarea atingerii răspunsului aşteptat prin urmarea unei succesiuni de idei ocolitoare sub forma unei explicaţii.
 18. Ce este o explicaţie?
Vezi punctul 1.

O lume paralelă

Să ne imaginăm pentru o clipă că am putea să ne transportăm într-o altă dimensiune ca și simpli observatori. Să ne închipuim că ajungem într-o lume foarte asemănătoare cu a noastră, în care oamenii sunt la fel ca și noi, orașele sunt identice, limba e aceeași și așa mai departe. Singurul lucru care îi face aparte de noi e un obicei ciudat pe care îl au locuitorii acestei lumi paralele. E un obicei așa de larg răspândit în rândul oamenilor acestei lumi, încât e considerat o stare de normalitate.
Acest obicei se rezumă la încercarea de a-și scurta viața prin diverse mijloace. Nu vorbim de o epidemie de sinucideri, pentru că acest act este condamnat și în acestă lume. E vorba de obișnuința de a face o mulțime de lucruri mărunte, dar care le vătămează sănătatea într-un mod foarte discret, ori indirect. Luat separat fiecare astfel de lucru în parte, nu pare a fi dăunător, dar, rezultatul cumulat e unul ce nu se poate ignora. Per total, viața lor se scurtează considerabil ca urmare a acestui obicei ciudat.
Acești oameni nu sunt nici sinucigași, nici masochiști. Sunt oameni ca noi, cărora le place viața, le place să se bucure de ea, și, culmea, îți doresc să fie sănătoși și să trăiască cât mai mult. Singura deosebire față de noi e că au acest obicei ce le face rău.
Fiind capabili, ca și noi să deosebească binele de rău, cum pot fi așa de ignoranți în fața acestui pericol? Răspunsul e simplu. Din cauză că au crescut cu acest obicei de foarte multe generații, acesta a intrat în normalitate. Ba mai mult, a căpătat rangul de necesitate. Dacă se descoperă o comunitate izolată că nu a adoptat acest obicei se fac eforturi mari pentru a convinge comunitatea să accepte cît mai repede acest obicei.
Există instituții special create ca să aibă grijă ca acest obicei să fie înțeles și însușit de la cele mai fragede vârste. Se scriu nenumărate cărți care prezintă avantajele păstrării acestui obicei înrădăcinat și avertizează asupra pericolelor renunțării la el. Cei care, din diverse motive, se depărtează de acest obicei, sunt foarte prompt atenționați și ajutați să revină pe calea normală. Chiar dacă această cale nu le face bine. Se dau o mulțime de sfaturi cu privire la cum se poate personaliza acest obicei la nivel de individ, astfel încât să fie cât mai repede acceptat.
Desigur că, o dată cu trecerea timpului, s-a observat o deteriorare a sănătății generale a populației. Din acest motiv s-au creat o serie de instituții a căror menire era să îmbunătățească și să mențină sănătatea oamenilor, fără a altera acel obicei vătămător. O energie enormă s-a concentrat pe studierea și tratarea simptomelor care apăreau datorită obiceiului păcătos. Din păcate, toate cercetările se fereau să caute corelații între obiceiul străvechi și problemele actuale. Evitarea asta nu era datorită unei frici de a schimba orânduirea de până atunci, ci din simplă ignoranță. Oamenii nu puteau concepe că unul din pilonii societății pe care au construit-o dealungul timpului le e dăunător.
Pe măsură ce avansa menținerea sub control a simptomelor, în paralel se realizau progrese și în perfecționarea elementelor nocive ale obiceiului străvechi. Cei care erau implicați în asta nu erau oameni răi. Motivația lor era că acest obicei trebuia actualizat. Erau convinși că ceea ce fac e pentru binele tuturor. Într-un fel, obiceiul vechi căpăta o față nouă. Ținea pasul cu timpul intrând într-un fel de competiție neintenționată cu lupta pentru sănătate. Astfel se menținea un echilibru între metodele de a lungi viața și cele care o scurtau.
Această competiție nu era una evidentă pentru cei ce trăiesc în această lume paralelă. Ei nu sunt conștienți de cele două tabere. Nici cei care fac parte din aceste tabere nu sunt conștienți că lucrează împotriva celorlalți. Ei văd doar efectele răului, dar nu fac legătura între obicei și suferința cauzată de acesta.
Ca și observator, vezi și înțelegi tot ce se întâmplă în această lume. Vezi direcția greșită în care această lume a luat-o, dar nu poți să intervii. Tot ce poți să faci e să speri că, la un moment dat, se va naște o suspiciunea cu privire la efectele acestui obicei și că acea suspiciune va avea suficienți adepți pentru a crea o masă critică ce va duce la schimbare. Dar, până ca aceasta să apară nu poți decât să privești și să îi compătimești.