Cât de rău e să fii rău?

Să zicem că nu ai avut o noapte bună, că nu ai dormit bine, că te-ai trezit obosit, cu fața la cearșaf, pe partea greșită a patului și cu fundul în sus. Pe lângă asta ai scăpat peruța de dinți pe jos în timp ce încercai să storci ultimii stropi de pastă de dinți din tub. Nici n-ai apucat să-ți bei cafeaua cafeaua sau să servești micul dejun pentru că te grăbeai să pleci spre muncă. Acum ești în întârziere și se face că dai de un șofer care îți face o observație. Nu mai contează dacă e sub forma unui claxon, a unei înjurături sau a unei remarci ușor negative. Dacă e acea picătură care face ca totul să dea pe dinafară, chiar așa de rău e să spui ce-ți vine să spui, fără menajamente sau restricții?
Nu avem, oare, voie să fim, din când în când, supărați și revoltați pe ceilalți, pe lume, sau pe noi înșine? Nu avem oare dreptul de a ne descărca de toate acumulările negative pe care le strângem în timp? Nu e normal ca și noi să fim răi la rândul nostru față de alții, chiar și pe nedrept?
Cred că asta e mai degrabă o necesitate, și nu oricare, ci una obligatorie. Ar fi frumos dacă am fi cu toți asemenea unor roboței fără sentimente, care trec prin lume cu o indiferență exemplară față de ce li se întâmplă, dar nu putem fi așa. Suntem ființe pătimașe, cu așteptări, dorințe și atașamente. Toate astea ne fac vulnerabili, dar fără ele n-am fi cine suntem acum. Mintea noastră e un amalgam de gânduri bune și rele, într-o perpetuă luptă pentru controlul acțiunilor noastre. De ce dăm frâu liber acelor gânduri pe care le considerăm pozitive și le păstrăm pe cele negative?
Cu ce suntem vinovați dacă avem aceste trăiri pline de ură, de frustrare, de frică, de răzbunare? Nu e ca și cum am fi responsabili că am declanșat acele trăiri. Dacă le-am putea controla, cu siguranță am alege să nu trecem prin așa ceva a două oară. Din păcate nu avem nici un control asupra apariției acestora. Tot ceea ce încercăm să facem, cu mai mult sau mai puțin succes, e să ascundem sau să înfrânăm aceste frământări interioare, făcându-le se se acumuleze tot mai mult și mai mult.
De ce facem asta? Dacă e în firea noastră să fim deopotrivă și buni și răi, de ce nu acceptăm asta ca pe un fapt firesc? De ce ne ferim și de ce ascundem faptul că uneori simțim, pur și simplu, nevoia de a fi răi? De ce alegem să ne punem singuri piedici în loc să ne manifestăm cât mai liber frustrările, supărările și insecuritățile? De ce încercăm să ducem povara asta până nu mai putem?
N-am răspunsuri la întrebările astea, dar mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă fiecare ar spune tot ce are pe suflet. Cum ar arăta lumea dacă am fi sinceri și deschiși față de noi în primul rând, și față de ceilalții? Ce s-ar întâmpla dacă n-am mai lăsa aceste gânduri negative să se adune și să ne macine, ci le-am da afară imediat ce ele încolțesc în mintea noastră? Ne-am mai putea înțelege unul cu celălalt?
Oare, dacă toți am spune tot ce-i în mintea noastră, nu am fi mai siguri pe noi, pentru că am ști că cei de lângă noi nu ne vor ascunde nimic. Am fi pe de o parte lipsiți de frica de a nu dezamăgi pe nimeni, pentru că dacă toată lumea e sinceră, nu ai nici un motiv să ascunzi ceva.
Dacă cineva se supără pe tine, și-ți spune asta pentru că așa simte, poți să înțelegi asta și mai important, te poți înțelege pe tine însuți pentru că te simți deranjat de asta. Îl accepți pe celălalt și te accepți și pe tine. Desigur vei fi obligat să-ți faci, la rândul tău, vizibilă supărarea, dar aceasta va fi mai puțin intensă pentru că înțelegi că cel de lângă tine are tot dreptul de a fi uneori supărat. În plus, faptul că nu ai ascuns nimic, face ca să nu ai nici un fel de frustrare interioară, care să capete putere la reproșul adus. Astfel reproșul tău va fi mai blând decât al celuilalt, iar cearta se va stinge imediat.
Nu știu dacă așa ceva ar putea vreodată să funcționeze în viața de zi cu zi, dar știu că a strânge toate nelăcerile care ne ies în față, fără a ne permite să le dăm afară nu are cum să ducă spre ceva plăcut sau sănătos. Oricât de pricepuți am fi în a ascunde sau de a îngropa tot ce e rău, dureros și neplăcut, mai devreme sau mai târziu va ieși afară și atunci s-ar putea să fie ceva foarte greu de controlat. Așa că vă îndem să fiți răi, dar sinceri!

Povestea fundului

Fundul a jucat un rol foarte important dealungul istoriei omenirii. Încă din vremuri foarte îndepărtate, omul a observat că toate lucrurile sunt legate, depind, sau pornesc de la fund. Ştiu că pare greu de crezut, dar dovezile sunt numeroase şi compleşitoare. E exemplu, primele întrebări existenţiale pe care omul şi le-a pus au fost stând în fund. Legătura aceasta între postura care înlesneşte procesul cognitiv la om şi stimularea gândirii a dus la apariţia cuvântului fundamental (fund + mental), care a fost preluat la scurt timp de către curentul numit fundamentalism. Desigur cele două cuvinte şi-au pierdut în timp adevărata semnificaţie.
În mod asemănător, însăşi vechimea obiceiului omului de a gândi în această postura a făcut necesară construirea noţiunii de străfund. Mai mult, cu timpul s-a observat că această postură ajută nu numai la meditaţie ci şi la menţinerea unui echilibru foarte stabil, atât extern cât şi intern, apărând astfel denumirea de fundaţie. Desigur, asta a creat o serie de polemici în rândul gânditorilor din acea vreme, ajungându-se la formarea unuei grupări profund, în timp ce opoziţia era reprezentată de toate celelalte opinii. Această multitudine zgomotoasă de păreri, a fost numită zgomot de fundal. Motivul pentru care această tabără se compunea dintr-un număr aşa de mare de adepţi era că cei mai mulţi confundau potenţialul creativ-meditativ cu o simplă postură. Ca omagiu adus celor care au reuşit cu iscusinţă să combată această tendinţă, s-a făcut repede remarcați, intitulându-se inconfundabili.
În paralel cu aceste evenimente se simţea un tot mai mare interes pentru studierea mai în detaliu a acestui fenomen. S-au creat astfel şcoli care să dezvolte abilităţile participanţilor în acest sens. Cei mai străluciţi studenţi ai acestor şcoli erau numiţi fundaşi. În general aceştia erau cei ce participau la aşa numitele cursuri suplimentare de aprofundare. Titlul de înfundare era acordat echipei care deţinea cele mai bune rezultate. Termenul a fost rafinat în timp, ajungându-se la afundare. Fireşte, opusul lui a fost numit dezfundare. Din păcate, semnificaţa acestor termeni s-a pierdut în negura anilor, rămânându-ne doar cuvintele fără înţelesul lor originar.
Au existat şi o serie de tehnici alternative, cum ar fi cea care presupunea meditaţie prin alergare în cerc, denumită fundătură (fund + dă + tură). Această tehnică nu s-a dovedit foarte eficientă şi a fost la scurt timp înlocuită de înfundătură, care presupunea simularea mentală a alergării în cerc, dar fără mişcarea propriuzisă.
Cu trecerea anilor, importanţa fundului s-a diminuat, iar sensurile iniţiale au fost înlocuite treptat cu altele. Acesta a continuat să joace un rol important în viaţa noastră, fiind personificarea întregii persoane. Spre exemplu, expresia "Vai de fundul tău!" ilustrează foarte clar faptul că dacă fundul este necăjit, şi omul va avea de suferit. Există desigur şi acea falsă suferinţă numită şi "Durerea în fund", care oferă oricui pretext pentru orice rezultat slab într-un anumit domeniu.
În unele situaţii, fundul poate deveni un avedărat oracol, prevestind sau explicând o anumită succesiune de evenimente viitoare. Foarte grăitoare în acest sens sunt expresiile "A se trezi cu fundul în sus!", împreună cu "A-l mânca pe cineva în fund", ambele având conotații negative.
Expresia: "Stai pe fundul tău!" nu mai are nici un sens. Fizic este imposibil să stai pe propriul fund. Poţi în schimb să stai pe fundul altuia, sau poţi să te aşezi cu fundul pe ceva, dar nu prea ai cum sa stai pe fundul tău.
Cu toate acestea ar trebui să arătăm mai multă recunoștință celui care a fost împreună cu noi de când ne-am născut și a fost martor la tot ce s-a petrecut în jurul nostru. Ne este de folos și ne bucurăm că îl avem, în ciuda aparentei indiferențe pe care o afișăm vis-a-vis de el. În realitate apreciem și, în aceelași timp admirăm, ce-i drept mai mult pe ascuns, atât ce avem, cât și ce au alții, și nu trebuie să ne fie jenă să recunoaștem asta.

Ca-ntre oameni

Mnăseara!

Ajent şăf Şpăgar Sfecleanu la control! Ia-n să-ţ văd io puţân actele.

Dijeaba te uiţi aşe smerit la mine, că nu io te-am pus să-i dai talpă pin sat. No zî, te-am pus io? Nu! No, vez?

Da, nu-i bai, că ori ne-nţălejem ca omini, ori te-nveţ minte ş-al-dată dai la pace, ca tăt omu, ce zâci?

Fac proces sau te juri pe-un Lucian Blaga ş-un Caragiale că nu mai faci pe Şumahăru p-aci?

Nu de alta, da tri luni îi mult şî poate ii mai avea triabă cu maşâna până atunci.

No, amu tu ştii cum îi mai bine, io numa zâc.

Numa să te gâneşti bine, că de mă pui să pui mîna pe pix, mai ales că io nu vreu, apăi ţân-te bine, c-o rupi în fericire cu mine. Că io nu m-am facut şăf de post ca să scriu procese, pricepi?

Da, dac-o ţâi morţiş, apăi numa zî, că-ţ fac un proces de nu-l uiţ cât trăieşti.

Io ştiu că tu deja ştii cum mere triaba, da, numa vreu să m-asigur că nu faci, dom-fereşte, fro nefăcută, c-ar fi mare păcat, mai ales că pari băiet de triabă, sâmţât şî cu frică de organ.

Cum? Ce? Mă băiete, mă! Da ce io-s nime-n drum? Cum poţ să vi cu un amărât de Caragiale la mine? Da, ce-s io, batjocura ta? Uite mă la iel, după ce c-am vrut să fiu om cu iel, uite cum mă ocărăşte! Nu ţî ruşâne, mă?

Ioi, stai că n-am văzut că-s doi liptiţ diolaltă.

Aha, amu mai vii di-acas, aşa mai meră. Nu-i baş chiar cum ar trebi, da nu-i bai, că sigur mai vin şî alţî, că dor sara numa ci-onceput.

No, hai că scapi c-un avertisment, da, numa de data asta, că-mi ieşti simpatic.

No, drum bun să ai şî să respecţ limita de viteză prin localităţ!

Hai noroc!

Pentru o savoare desăvârșită

Din recomandările specialiștilor gurmand-ologi vă înşirăm o listă de combinaţii culinare care vă vor face ziua să pară mai puţin monotonă:

Ardei iute cu ciorbă fierbinte
Pentru acele dimineți de neuitat, când din văpaia serii anterioare se naște o avalanșă tumultoasă de icneli, lacrimi și suspine.

Usturoi metecat şi apoi o gură de sifon aspru
Recapătă-ți vitalitatea! Revigorează-te! Simte energia!

Inhalații cu hrean proaspăt răzuit
Pentru că nu ții cont de obstacole, pentru că vrei să-ți depășești limitele, pentru că poți şi pentru că sinusurile trebuie să ştie cine le ie şeful!

Ghimbir crud
Pentru că tu ştii să spui 'da', atunci când corpul urlă 'NU'!

Tocatul de ceapă iute
Singurul moment în care bărbatul adevărat are voie să... îşi testeze glandele lacrimare.

Lămâie cu gutui şi porumbrele
Pentru că eşti atât de dulce!

Tărâmul roșu

O pală de vânt ridică un nor translucid de praf câțiva metri deasupra solului. În loc să se risipească imediat şi să se aşeze repede înapoi peste pătura groasă de nisip de unde a fost ridicat, acesta rămâne aproape încremenit pe cer. La scurt timp o altă pală de vânt, urmată de alta și alta, desprind pe rând din ce în ce mai mult nisip roșiatic până ce întreg peisajul este învăluit de o perdea arămie.
Deşi e miezul zilei, soarele nu se arată deloc generos cu razelel lui calde. Desigur, perdeaua de praf şi vântul nu ajută deloc. Sunt multe grade sub zero.
Din fericire vântul se oprește și praful face cale întoarsă coborând ușor şi scoţând la iveală câteva vârfuri de stânci răzleţe. Îmi aleg cea mai apropiată stâncă ca reper şi încep să mă îndrept spre ea, în speranţa că de pe vârful ei mă voi putea orienta mai bine.
Înaintarea este mai dificilă decât mă aşteptam. Fiecare pas pe care-l fac se afundă adânc în nisipul roşiatic, scoţând un scârţâit asemenea mersului prin zăpadă proaspăt căzută într-o zi geroasă de iarnă.
Închid ochii şi încerc să îmi imaginez că întradevăr mă aflu într-un loc cu zăpadă. Zâmbesc pentru o clipă doar, până realizez cât de departe sunt de cel mai apropiat loc înzăpezit. Zâmbetul mi se şterge brusc şi de pe buze şi din minte, când îmi dau seama cât de singur sunt aici.
Am învăţat să nu las astfel de gânduri să-mi ocupe mintea, pentru că sunt la fel de periculoase ca aceste locuri. Ca să trec mai uşor peste astfel de perioade de frică intensă, am văzut că e de preferat să încerc să mă concentrez pe activităţi mărunte, cum ar fi: să ajung la stâncă şi să mă caţăr pe ea ca să pot vedea mai bine împrejurimile.
Reuşesc să ajung la baza stâncii şi încep şă mă caţăr. Spre deosebire de mersul prin nisip, urcatul se dovedeşte mult mai simplu având ceva rigid ca şi sprijin. Mă simt mai uşor şi mai în largul meu în timp ce mă agăţ de colţuri de piatră şi mă împing înainte. Ce bine ar fi dacă aş găsi o altă cale de mers, decât prin acel nisip anevoios!
Din vârful stâncii se văd împrejurimile mult mai clar. Mă aflu la buza unui crater imens. Spre deosebire de nisipul din jur, pereţii craterului sunt formaţi din aceeaşi stâncă roşie, ca cea pe care mă aflu. E foarte posibil ca această stâncă să nu fie altceva decât nisipul topit de explozia care a format acel crater. Mă întreb cât timp a trecut de atunci şi cum a arătat acest loc înainte de impact. Din moment ce nisipul aproape a umplut craterul, iar pietrele din jur poartă semne clare de erodare, totul pare să se fi petrecut cu foarte mult timp înainte.
Desigur, toate aceste gânduri sunt inutile pentru că instrumentele montate deja pe suprafaţa planetei au tras concluzia că nu e potrivită construirea unei colonii. Ar mai fi doar o singură şansă, pe planeta următoare, care e ceva mai apropiată de stea. Sper să fie mai primitoare decât aceasta...

Alergăm sâmbătă?

Pentru a comemora ieșirea clasei muncitoare din monotonia grea și apăsătoare a unei săptămâni presărată cu ispite culinaro-abundent-excesive, leneveli sedentaro-dependente și obsesii comercial-risipitoare, și intrarea ei într-o perioadă de relaxare intelectualo-cognitivă, curată și cinstită, propun, cu acordul vostru echivoc să sărbătorim negreșit acest distins eveniment într-o atmosferă caracterizată de egalitate, stimă și respect reciproc.

Cu deosebită recunoștință și adâncă gratitudine pentru neasemuitul și indispensabilul sprijin acordat de către cei ce, prin strădaniile lor pline de îndârjire, ambiție și perseverență, au menținut cu o exemplară tenacitate un nivel de calitate remarcabil al tonusului proletariato-corporalo-general, profit de acest prilej ca să subliniez o serie de aspecte de importanță principială pentru noi toți.

De bună seamă că e de datoria noastră să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru ca această perioadă de fatidică tranziție, presărată cu tot felul de opreliști de ordin pasivo-procrastinante care nu fac decât să reducă vigilența revoluționaro-muscular-tonifiantă, să poată fi depășită cu necesitate sporită de către toți cei ce, ca și noi, nu se consideră dușmani ai ieșirii poporului în aer liber.

Așa cum s-a arătat în nenumărate rânduri, angajamentul nostru activ orientat spre o largă colaborare și o participare dinamica la soluționarea constructivă a problemelor acute de interes major, permite atât realizarea de mecanisme esențiale ce duc la întărirea temeliei unui stil de viață multi-lateral dezvoltat, cât și înfăptuirea cu măiestrie a unor noi și mărețe țeluri, ce vor stimula ambiția creativ-competitivă a generațiilor următoare. 

Prin constituirea într-un mod temeinic și susținut a cadrului necesar materializării instrumentelor de acțiune și de dezvoltare, menite ridicării standardelor la cele mai înalte nivele, permitem lărgirea sferei de interes și totodată rafinarea competențelor tehnice de ordin organizatoric ce duc la diminuarea ipostazelor de aparentă tărăgănare sedentaro-apatică.

Închei astfel, cu încredea neabătură și speranța că viitorul luminos clădit pe umerii semeți ai unei săptămânii muncite de nenumărate brațe harnice și neobosite, se va ridica amețitor pe înalte și sublime culmi ce vor încununa cu succes mult așteptatele noastre nevoi energo-dinamice.

Relații gastronomice

Cei doi se urăsc
Felul întâi: Ciorbă de vase trântite
Felul doi: Tochitură de nervi cu salată de mutre acre
Felul trei: Clătite cu reproșuri

Cei doi se iubesc
Felul întâi: Supă dulce de pupici
Felul doi: Salată de îmbrățișări pătimașe asezonată cu priviri umede
Felul trei: Dulceață de giugiuleli cu sufleu de suspine amoroase

Cei doi sunt străini
Felul întâi: Un pahar de salut neutru cu o linguriță de zâmbet distant
Felul doi: O felie lungă de liniște stânjenitoare acoperită de firimituri de conversație neinspirată
Felul trei: Bănuieli uscate cu cremă de neîncredere

Cei doi se evită
Felul întâi: O ceașcă de lasă-mă-n pace, fără zahăr
Felul doi: Spate umplut cu indiferență și foarte puțin pătruns
Felul trei: Ruladă de evitări cu gust intens de ignorare

Cei doi sunt amici
Felul întâi: O halbă de vorbe spumoase cu detalii picante și fără coajă
Felul doi: Voie bună-n abur cu garnitură de râsete zgomotoase
Felul trei: Compot de amintiri suculente

Cei doi sunt antipatici
Felul întâi: Zeamă de lămâie-n ochi
Felul doi: Rană pe pat de sare cu crutoane încruntate
Felul trei: Înghețată de priviri dușmănoase cu toping de replici dure