Ghiciodă...

Brav simbol al slobozirii,
Semn distins de dărnicie,
Vrei la toți ce te-au aproape,
Să le lași o amintire.

Naștere după-ncordare,
Ce pustiu-nsuflețește,
Ne cam stingherești când altul,
Izolarea nu ne-o ferește.

Ca un bucium între dealuri,
Vreme mare tu vestești,
Ropot crunt de viitură,
Suflete neliniștești.

Urlet aspru de balaur,
Din ascunsa lui cavernă,
În văpaie se transformă,
De orice scânteie-xternă.

Vuiet blând, sau adiere,
Ca o caldă răsuflare,
Ori de câte ori ne cheamă,
Îi dăm mare ascultare.

Ca să-nchei această odă,
Cât mai clar și mai concis,
Vă invit să vă dați seama,
Despre ce tocmai am scris?

Gânduri rare

Sper să nu câștig la loto...
Sper ca măcar o dată în viață să fac râie...
Sper să-mi mai iasă măcar un furuncul...
De ce nu mă mai dor dinții?
Nu vreau să merg în concediu...
Nu vreau mărire...
Am prea mult timp liber de când lucrez, am nevastă și copii...
Sunt mult prea în formă...
N-am nici un defect...
Ceilalți n-au nici un defect...
Ce-aș mai elimina o piatră de la rinichi...
Mi-e poftă de un regim alimentar strict...
Cred că mi-a cerut prea puțin mecanicul...
De abia aștept mahmureala de mâine...
Ce bine mă înțeleg cu socrii...
Ce mă făceam dacă meșterul chiar știa ce face?
Toți vecinii mei sunt cumsecade...
Noroc că a furat de la mine...
Măcar în weekend să mă trezesc și eu mai devreme...
Ador plictiseala!
Prefer un om fără imaginație și încăpățânat într-un post de conducere...
Mi-e dor de-un coșmar...
Ce frumoasă e pata asta...
În sfârșit am coșuri pe față...
Parcă-i mai bine acum că nu mai văd așa de clar...
Vreau să nu știu ce să zic...

Eu de ce nu am rău de mașină...
Noroc cu acel cui că altfel nu făceam pană...

Femeia adevărată nu...

1. Femeia adevărată nu are suficienți pantofi!
2. Femeia adevărată nu are prea multe haine, ci prea puține dulapuri.
3. Femeia adevărată nu are celulită, ci doar i se șifonează pielea câteodată.
4. Femeia adevărată nu e preocupată de aspectul ei, ci doar e pasionată de estetică.
5. Femeia adevărată nu are nevoie de bărbați, dar îi plac animalele de companie.
6. Femeia adevărată nu e obsedată de curățenie, ci doar e curioasă de eficiența detergenților.
7. Femeia adevărată nu are părul scurt!
8. Femeia adevărată nu vorbește mai mult decât orice altă femeie.
9. Femeia adevărată nu bârfește, ci doar își face griji pentru ceilalți.
10. Femeia adevărată nu are păr pe picioare, ci părul îi ajunge la picioare.
11. Femeia adevărată nu se îngrașă, ci doar își face rezerve pentru mai târziu.
12. Femeia adevărată nu se teme de păianjeni, ci doar îi lasă pe bărbați să se simtă neînfricați.
13. Femeia adevărată nu adoră bijuteriile, doar o ajută să-i sclipească ochii.

Jurnal de după concediu - Partea IV: Hotărârea

Gata! Am tras suficient de timp pe ziua de azi. Nu-mi ajunge că de dimineață mă tot prefac că sunt ocupat? După atâtea ore de stat încep și eu să mă resimt. De la o anumită vârstă nu mai poți menține același ritm. Ajungi să obosești și dacă în jurul tău se lucrează mai intens.
Plecarea îmi e puțin îngreunată de privirea vigilentă a șefului meu, dar momentul prielnic se ivește și reușesc să mă scurg discret de pe scaun, făcându-mă nevăzut.
În schimb, cum ies din clădire sunt îmbrățișat, sufocant de strâns, de aerul verii. Nu-i bai că e mult de mers până la stația de tramvai, bine că nu e nici urmă de umbră până acolo. Măcar că asfaltul e moale.
Cumva ajung, ca să văd că peronul e plin de ofiliți din ăștia ca mine, fără pic de vlagă. Partea bună e că la capătul străzii începe să se contureze imaginea tremurândă a unui miraj de tramvai.
Două eternități și un sfârâit lung mai târziu, acesta oprește în stație. Ușa se deschide ca o oală sub presiune, eliberând un val de fierbințeală. Până să-mi dau seama că nu vreau să urc, cei din spate se opintesc și mă împing înăuntru. Terminația „vai” din „tramvai” n-a fost pusă acolo degeaba. Noroc cu mirosul dinăuntru, care îmi trage rapid două palme peste nas, să nu leșin de la căldură. Bineînțeles că toate geamurile sunt închise, nu cumva să se piardă din aerosoli.
Într-un moment de slăbiciune deplină, fac greșeala să deschid un geam. L-am ales pe cel mai mic și amărât. Nu-l crăp bine că aud din spate, strigătele suferinzilor de dureri la măsele, urechi și alte orificii: „Nu vezi dom'le că-i curent?”
În ovațiile privirilor încruntate, închid repede geamul, calmând astfel situația revoltătoare în care ne aflam cu toții.
Stând așa si transpirând, mă gândesc că la saună ar fi fost oricum mai scump. Nu termin bine gândul că se urcă în tramvai trei muncitori la maieu, care găsesc loc să se țină de bara de sus, cu amândouă mâinile, tocmai în dreptul meu.
Și cum stau eu acolo flancat din toate părțile, numai ce îmi fuge gândul la fizică. Încep să estimez cam câte din moleculele de aer, pe care le inspir fără pic de împotrivire, au ricoșat de pe acele șase supsuori, umezite ca de rouă.
Gândurile îmi sunt însă întrerupte de refuzul plămânilor de a mai accepta aer, însoțit de încețoșarea privirii și de înlăcrimarea subită a nărilor. Toată această splendidă împreunare de simțuri, mă face să rup liniștea și să-i întreb pe distinșii mei însoțitori dacă vor coborî la prima. Naiva mea speranță e imediat trântită cu picioarele de pământ și pusă la punct de răspunsul lor hotărât, cum că merg până la ultima stație.
Așa stând lucrurile, brusc îmi piere cheful de a mai merge cu tramvaiul. Mai mult, simt cum gândurile încep să mă trădeze pentru că regretă, ceea ce n-am crezut vreodată că o să regrete, și anume că am plecat de la birou. Dar, ce să fac, că doar n-o să dau vina pe ele săracele, că și ele suferă, ca și mine de atâta zăpușală.
Gata, de mâine încep să merg cu bicicleta!