Jurnal de după concediu - Partea II: Meciul

Bună ziua doamnelor şi domnilor!
Ne reîntâlnim pentru a urmări o nouă confruntare între doi compioni la tras pe fund viteză, dimineaţa. În partea dreaptă a patului, răsfirat pe două treimi din el, acoperit parţial de plapumă, se află primul sportiv în şort negru şi tricou albastru. În colţul stâng al patului, înfăşurată în plapumă şi acoperită de o pătură suplimentară, găsim sportiva, în echipament de iarnă... grea, compus din: maieu, tricou, cămaşa de corp, pijama roz, de lână, vestă şi şosete pluşate.
Cei doi sportivi se pregătesc să intre în joc cu un moment de reculegere ce durează deja de câteva ore, bune.
Sunetul gongului, sub forma alarmei de la ceas, marchează începutul primei reprize.
Jucătorul în tricou albastru se pune în poziţie de aşteptare, trăgând discret plapuma peste urechea expusă la sunetul neplăcut al alarmei. Jucătoarea preaia iniţiativa, ascunzându-se complet sub plapumă şi perne. Urmează un moment de tatonare, care dureză până în minutul 2, în care nu se schiţează nici un gest, aşteptându-se reciproc, mişcarea adversarului. În tot acest timp, alarma răsună în continuare, neafectată de această tactică competitivă.
Dintr-o dată, jucătoarea atacă cu un mornăit, placat cu iuţeală, din partea adversă, de un căscat lung, însoţit de un văietat vigilent. Neintimidată, sportiva ripostează cu o foire bruscă, din picior, fără să îl scoată de sub plapumă, în ofsaid. Jucătorul, angajat încă, în acel căscat spectaculos, schimbă subit tactica, plasând, foarte precis, un plescăit regulamentar.
Jocul continuă până în minutul 3, când, într-un moment de neatenţie, sportiva se hotărăşte să oprească alarma, ieşind, astfel, în afară terenului.
Prima repriză se încheie, cu scorul de 1 la 0 pentru echipa în tricou albastru. Vom reveni după pauză...

Jurnal de după concediu - Partea I: Dimineaţa

Ora 6:59
Ploapele îmi sunt lipite, dar reuşesc, cu greu, să deschid ochii. E întuneric şi linişte. Cred că mai am o oră-două de somn până sună ceasul. Mă întorc pe partea cealaltă. Somnul mă cuprinde cu blândeţe, însoţindu-mă în lumea plăcută a viselor.

Ora 7:00
Sunt pe o plajă, la umbra unui palmier şi sorbesc cu poftă dintr-o jumătate nucă de cocos. Valurile înspumate mângâie nisipul auriu. Aud un pescăruş în depărtare. E frumos aici. Pescăruşul se apropie şi începe să ţipe din ce în ce mai tare. Mă întorc, dar nu-l văd nicăieri. Zgomotul devine neplăcut şi parcă nenatural de regulat. Devin agitat. Sunetul e acum asurzitor. Urăsc pescăruşii...

Ora 7:01
Opresc alarma de la ceas. Dau plapuma la o parte şi mă ridic din pat. E frig în cameră.

Ora 7:02
Dau să aprind lumina, dar, imediat ce apăs pe întrerupător, aud din direcţia patului, un mormăit, urmat de o foială. Sting lumina. Mormăitul şi foiala dispar. Aprind din nou lumina şi din nou aud acel mormăit urmat de foială. Cred că-i de la întrerupător, trebuie să-l schimb...

Ora 7:10
Lumina din baie e rece şi mult prea puternică.
Dau drumul la apă caldă, vine apă rece. Mă spăl pe mâini, apa e rece. Mă spăl pe faţă, apa e rece. Mă spăl pe dinţi, apa e rece. Clătesc periuţa de dinţă, apa e caldă. Închid robinetul...

Ora 7:44
Deschid frigiderul. Vine frig, îl închid la loc. Îmi iau rucsacul şi ies din casă. E frig...

Ora 7:45
Ies afară din scară. Frigul mă plesneşte peste faţă. Îmi fac curaj şi înaintez. Trotuarul sclipeşte, parcă e proaspăt lăcuit. La al doilea pas, piciorul îmi fuge înainte.

Ora 7:45 şi 50 milisecunde
Cu o mână mă sprijin hotărât de aer. Cu cealaltă mă agâţ de batista din buzunar. Piciorul stâng e la nivelul capului. Nu credeam că-l pot ridica aşa de sus. Uite-l şi pe celălalt picior! E ceva mai jos, ce-i drept, dar nu cu mult. Ce frumos mi-am legat şireturile!

Ora 7:45 şi 54 milisecunde
Simt că plutesc. Trag aer în piept şi închid ochii...

Ora 7:45 şi 55 milisecunde
Izbesc trotuarul bărbăteşte, fără milă. Aerul din plămâni iese cu putere, pe unde poate şi el, lăsând în urmă un vaiet înfundat. Dau să ţip de durere, dar, fără aer, rămân doar cu gura deschisă, uitându-mă contemplativ la cer. Singurul care-mi acordă atenţie e vecinul de la trei, care, plin de empatie, râde cu poftă, în timp ce strigă cu îngijorare: "Stai că-ţi fac poză..."

Ora 7:46
Stau...

Va urma...

Jurnal de concediu - Partea V: Visul

Se făcea că eram în concediu. Un concediu foarte lung, exagerat de lung, în care văzusem tot, călătorisem cu avionul, vaporul, trenul şi cu sania trasă de Huski. Vizitasem toate colţurile lumii, mâncasem tot felul de specialităţi, care de care mai interesante şi mai savuroase. Am întâlnit o mulţime de oameni, oameni foarte diferiţi, de la care am avut atâtea de învăţat. Am citit, am desenat, am dansat, am făcut sport, am făcut tot ce mi-am dorit din totdeauna să fac. Prima de vacanţă primită de la firmă a acoperit, bineînţeles, toate costurile cu transportul şi cazarea, şi încă mai era loc de alte călătorii.
Deşi le-am făcut pe toate, ceva îmi lipsea. Îmi lipsea acea rutină liniştitoare, pe care mi-o oferea mersul la serviciu. Îmi era nespus de dor de colegii de lucru, de şef, de sedinţele acelea care nu se mai terminau, pentru că în adăncul subconştienului, nu vroiam ca ele să se termine. Îmi lipseau acele discuţii cu clientul lipsite de sens şi fără vreun rezultat final. Tânjeam după deadline-uri, milestone-uri, task-uri critic de urgente şi mai presus de toate vroiam să simt din nou că trăiesc. E vorba de acel sentiment pe care doar stresul ţi-l poate oferi cu atâta generozitate.
Văzând toate astea, m-am hotărât să merg înapoi la firmă pentru a le spune că vreau să-mi întrerup concediu şi că vreau să-mi reiau lucrul. Am fost şocat să văd că mă refuză. Mi-au spus, foarte politicos, că politica firmei nu permite întreruperea concediului angajaţilor, mai ales că eu mi aveam doar câteva sute de zile de concediu plâtit rămas. Mi-au dat, în schimb o primă penru dedicaţia pe care le-am arătat-o. Nu m-am lăsat convins aşa de uşor, am insistat, le-am spus că sunt dispus să lucrez în timpul concediului, muncă voluntară şi de acasă, doar să mă primească înapoi mai repede. M-au refuzat din nou, dar de data asta au fost mai fermi şi m-au ameninţat cu o nouă primă, una pentru perseverenţă.
Văzând că nu am sorţi de izbândă, deznădăjduit, m-am dat bătut şi m-am întors acasă. Am plâns în hohote, încercând să înţeleg de ce mi se întâmplă toate astea tocmai mie. Cu ce am geşit?
Chiar când disperarea mea se apropia de culmea îndurării mele, m-am trezit din somn. Mi-am dat seama că totul a fost doar un vis. Un vis urât, dar un vis care te face să apreciezi şi mai mult ceea ce ai. Adică un concediu îndestulător de scurt, fără acele prime nedorite, cu firme care, atât de înţelegătoare la nevoile angajaţilor, acceptă cu nespusă generozitate lucrul din concediu, de acasă şi prin over-time, neplătit, bineînţeles. Zâmbesc şi vărs o lacrimă de fericire...

Sfârşit.

Jurnal de concediu - Partea IV: Lenea

Sunt sătul, în sfârşit. Mă uit la masa din sufragerie. E plină de farfurii, boluri şi tacâmuri mânjite de resturi de mâncare. Ar trebui duse la bucătărie, dar acolo sunt, şi fără astea, prea multe şi poate o să se certe între ele. Mai bine le las aici. De ce să creez discordie şi dispute? Aici nu încurcă pe nimeni şi, în plus, îmi aduc aminte de ospăţul regesc pe care l-am avut. Că tot veni vorba, parcă, parcă m-aş întinde o leacuţă să mă odihnesc puţin, că tare sfârşit mă simt.
Dar ce poate fi asta? Ei, drăcie! Nu pot să adorm. Am ciudata senzaţie cum că ar trebui să fac ceva, ceva de care am uitat. Măi să fie! Oare ce am putut uita?
Poate că dacă mă uit în jur, o să-mi aduc aminte. Vasele astea rămân aici, asta am stablit deja. Cele din bucătărie sunt prea multe pentru un singur om. Nu o să le pot birui de unul singur, aşa că aştept întăriri.
Gresia de pe jos e şi ea murdară, dar nu pot să mă apuc de ea înainte ca vasele să fie spălate, că poate o să se stropească pe jos. Deci rămâne aşa.
Pe balcon e un morman de haine murdare, aşa de mare, că nu se mai vede maşina de spălat de ele. Le-aş pune la spălat, dar dacă nu-i chip să ajung la maşină, ce pot să fac?
Plantele ar trebui udate, ce-i drept. Dar, dacă mă gândesc, tanti de la florărie mi-a spus foarte clar că plantele se udă doar dimineaţa, sau seara. N-aş vrea acum, să fac vreo nefăcută şi să păţească plantele ceva din cauză că le-am udat când nu trebuie. Mai bine aştept până pe seară.
Pe pat e un alt morman de haine care ar trebui împachetate. Dar ce bine şi ce comod e să te poţi răzema de ceva atunci când stai în pat. Ar fi păcat să mă apuc să stric frumuseţea asta de pernă multicoloră.
Praful ar trebui şters, că-i într-un strat destul de gros. E drept că de ceva timp încoace am tot auzit în stânga şi-n dreapta de tot felul de de alergii. Mi-e frică să nu mă procopsesc cumva cu vreo alergie la praf. Cea mai bună metodă de tratament e prevenţia! Asta spun din tot deauna, aşa că mai bine stau cât mai departe de praf. Ce mai, e sănătatea mea la mijloc!
Şi cu aspiratorul ar trebui dat, dar e vineri. E sfârşit de săptămână. Ar trebui şi eu să o las puţin mai moale. După o săptămână aşa de istovitoare, nu merit şi eu o zi mai lejeră? În fiecare zi, ba fă aia, ba fă ai-laltă. Ce mai, mi-a ajuns până aici! Gata, las aspiratul pe mâine. Oricum sâmbăta e zi de făcut curat. Nu e locul meu să schimb acum tradiţia.
Gata, mi-am adus aminte! Trebuia să mai uit la filmul ăla ultimul apărut, pe care tot am vrut să-l văd, dar n-am apucat, că de, aşa prins am fost cu toate săptămâna asta. Ia să mă fac eu niţel comod şi să dau drumul la film.
Ei, dar toată cugetarea asta parcă m-a cam obosit. Mi s-a făcut somn, deabia îmi mai ţin pleoapele deschise. Cred că totuşi o să trag un pui de somn...

Va urma...

Jurnal de concediu - Partea III: Jaful

Bună ziua Doamnelor şi Domnilor!
După cum, probabil, v-aţi obişnuit din emisiunile noastre anterioare şi azi vom vorbi despre un caz tulburător de infracţionalitate casnică. Din păcate, nu este vorba de o situaţie izolată, astfel de tragedii fiind din ce în ce mai frecvente în casele noastre, mai ales în această perioadă. Mă refer, desigur la jafurile din bucătărie.
Vom analiza, în continuare, un astfel de caz în încercarea de a construi profilul infractorului. Aşadar, să începem...
Totul s-a petrecut în bucătărie. După dezordinea produsă, putem specula că făptaşul a fost în mare grabă. Dacă ne îndreptăm atenţia către frigider, cel dintâi afectat de furia răufăcătorului, observăm urme clare de efracţie pe mânerul frigiderului. În mod deloc surprinzător, în interiorul frigiderului nu mai găsim mare lucru. Puţinul care a rămas constituie o dovadă incontestabilă a înverşunării de care a dat dovadă ticălosul.
Criminalul şi-a direcţionat, mai apoi, atenţia spre masă, unde observăm rămăşiţele unei franzele. După felul în care sunt dispuse bucăţele de pâine, deducem că hoţul a început să taie pâinea cu cuţitul, dar, la repezeală, se pare că a renunţat repede, recurgând, în final, la a rupe animalic pâinea cu unghiile şi cu dinţii.
Uitându-ne la starea sertarelor din bucătărie, ne dăm seama că infractorul a căutat în zadar o furculiţă curată. Văzând că nu are sorţi de izbândă autorul jafului s-a folosit de un scaun pentru a ajunge la vârful stive de vas murdare, unde se pare că a zărit ceea ce căuta. Urmele de pe farfurie, ne indică faptul că, la momentul producerii tâlhăriei, acolo se afla o furculiţă. Delicventul reuşeşte, într-un final, să desprindă furculiţa de farfurie folosindu-se şi de cealaltă mână şi de picior.
Aici, şirul de indicii se termină, la fel ca şi timpul alocat emisiunii noastre. Ne despărţin, nu înainte de a ne ţine de promisiune, şi anume de a vă prezenta profilul infractorului în cauză. Deci, avem de a face cu un bărbat, cu vârste cuprinse între 1 an şi 70 ani aflat în concediu sau vacanţă, în preajma unui meci sau a unei emisiuni favorite la televizor.
Vă mulţumim pentru atenţia acordată şi, ca de obicei, vă aşteptăm pe data viitoare cu noi perspective asupra minţilor atroce dar creative şi despre umilinţa imoralităţii!

Emisiune sponsorizată de Stirile de la ora 5.

Va urma...

Jurnal de concediu - Partea II: Bucătăria

Urmez o potecă nouă ce duce spre acel tărâm misterios învăluit de cele mai multe ori în miasme înşelătoare. Poteca pare puţin umblată. Păşesc cu grijă. Deşi e linişte, în sufletul meu se dă o luptă crâncenă. Ceva din interior îmi spune că trebuie să mă apropii. În aceelaşi timp, simt că întreaga mea făptură masculină e în primejdie.
Nu ştiu ce o să mă aştepte acolo. Mi-e frică. Ezit.
Încerc să îmi fac curaj. Am tot ce îmi trebuie. Pentru asta m-am pregătit atâta timp. Nu mai pot da înapoi.
Îmi mai verific o dată veşmântul, înainte de a păşi în necunoscut. Pijamaua e pe mine. La un picior am o şosetă trasă doar pe jumătate. Vârful de ciorap care atârnă îmi dă acel plus de încredere în mine de care am atâta nevoie acum. La celălalt picior nu am şosetă, dar am un şoşon. E şoşonul de la piciorul greşit, dar nu mai contează. Numic nu mai contează acum...
Cu inima în dinţi păşesc în bucătărie. Încerc să casc cât pot de înfiorător, pentru a alunga demonii care pot bântui prin împrejurimi.
E linişte. Cumplit de linişte.
Dintr-o dată, din dreapta apare o uriaşă stivă de vase murdare. Mă întorc să fug, dar în faţă îmi apare un uriaş alb ce mârâie în surdină. Cu coada ochiului văd ceva mult aproape de mine. E cu patru picioare, spatele plat şi pâtrăţos, plin de firimituri. Sunt înconjurat...

Va urma...

Jurnal de concediu - Partea I: Dimineaţa

Ora 8:00
Mă trezesc chinuit... Cineva se agită în jurul patului aprinzând lumini, deschizând sertare, închizând uşi. Oftez şi mă întorc pe partea mai puţin chinuită. Încep să meditez profund...

Ora 8:30
Cineva mă mângâie pe umăr, în cel mai brutal mod posibil, în timp ce îmi spune: "...se aude din bucătărie cum sforăi...".
Închei sesiunea de meditaţie şi deschid un ochi, pe jumătate. Oftez...

Ora 8:31
Cineva se află în faţa mea şi pare să vorbească cu mine. Încerc să mă concentrez la cuvintele care îmi plesnesc urechea: "...şi să nu uiţi să dai azi cu aspira...". Extenuat de atâta efort, adorm înainte ca propoziţia să se termine. Nici până azi nu am reuşit să aflu ce au însemnat acele cuvinte. Parcă erau cuvinte rostite într-o altă limbă...

Ora 9:48
O rază de soare caldă şi jucăuşă se strecoară pe lîngă perdea şi îmi biciuieşte mişeleşte pleoapa. Oftez...

Ora 9:49
Mă trezesc cu gândul nostalgic la vremurile când alergam dimineaţa voios spre tramvaie primitor de aglomerate şi cu scaune revigorant de reci. Dar, vremurile alea au trecut, acum trebuie să îndur căldura perfidă a apartamentului. Parcă văd că până şi gresia de la baie e plăcută la atingerea picioarelor goale. Alung gândul ăsta îngrozitor. Oftez...

Ora 10:02
E cum mă temeam, gresia din baie e caldă la atingere. Oftez...

Ora 10:12
Dau să mă îndrept către bucătărie, dar pe drum, dintr-o dată, canapeaua se ridică şi mă izbeşte peste faţă. Dau să fug, dar din spate sare pe mine o patură parşiv de moale. Sunt captiv, nu mai am scăpare. Sunt în agonie. Oftez sfâşietor...

Ora 10:50
Mă trezesc din agonie. Mi-e greu... Nu doresc asta nimănui. Reuşesc să mă eliberez de sub confortul tiranic al canapelei şi al păturii. Îmi reiau drumul spre bucătărie...

Va urma...