Ora 8:00
Mă trezesc chinuit... Cineva se agită în jurul patului aprinzând lumini, deschizând sertare, închizând uşi. Oftez şi mă întorc pe partea mai puţin chinuită. Încep să meditez profund...
Ora 8:30
Cineva mă mângâie pe umăr, în cel mai brutal mod posibil, în timp ce îmi spune: "...se aude din bucătărie cum sforăi...".
Închei sesiunea de meditaţie şi deschid un ochi, pe jumătate. Oftez...
Ora 8:31
Cineva se află în faţa mea şi pare să vorbească cu mine. Încerc să mă concentrez la cuvintele care îmi plesnesc urechea: "...şi să nu uiţi să dai azi cu aspira...". Extenuat de atâta efort, adorm înainte ca propoziţia să se termine. Nici până azi nu am reuşit să aflu ce au însemnat acele cuvinte. Parcă erau cuvinte rostite într-o altă limbă...
Ora 9:48
O rază de soare caldă şi jucăuşă se strecoară pe lîngă perdea şi îmi biciuieşte mişeleşte pleoapa. Oftez...
Ora 9:49
Mă trezesc cu gândul nostalgic la vremurile când alergam dimineaţa voios spre tramvaie primitor de aglomerate şi cu scaune revigorant de reci. Dar, vremurile alea au trecut, acum trebuie să îndur căldura perfidă a apartamentului. Parcă văd că până şi gresia de la baie e plăcută la atingerea picioarelor goale. Alung gândul ăsta îngrozitor. Oftez...
Ora 10:02
E cum mă temeam, gresia din baie e caldă la atingere. Oftez...
Ora 10:12
Dau să mă îndrept către bucătărie, dar pe drum, dintr-o dată, canapeaua se ridică şi mă izbeşte peste faţă. Dau să fug, dar din spate sare pe mine o patură parşiv de moale. Sunt captiv, nu mai am scăpare. Sunt în agonie. Oftez sfâşietor...
Ora 10:50
Mă trezesc din agonie. Mi-e greu... Nu doresc asta nimănui. Reuşesc să mă eliberez de sub confortul tiranic al canapelei şi al păturii. Îmi reiau drumul spre bucătărie...
Va urma...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu