Ca-ntre oameni

Mnăseara!

Ajent şăf Şpăgar Sfecleanu la control! Ia-n să-ţ văd io puţân actele.

Dijeaba te uiţi aşe smerit la mine, că nu io te-am pus să-i dai talpă pin sat. No zî, te-am pus io? Nu! No, vez?

Da, nu-i bai, că ori ne-nţălejem ca omini, ori te-nveţ minte ş-al-dată dai la pace, ca tăt omu, ce zâci?

Fac proces sau te juri pe-un Lucian Blaga ş-un Caragiale că nu mai faci pe Şumahăru p-aci?

Nu de alta, da tri luni îi mult şî poate ii mai avea triabă cu maşâna până atunci.

No, amu tu ştii cum îi mai bine, io numa zâc.

Numa să te gâneşti bine, că de mă pui să pui mîna pe pix, mai ales că io nu vreu, apăi ţân-te bine, c-o rupi în fericire cu mine. Că io nu m-am facut şăf de post ca să scriu procese, pricepi?

Da, dac-o ţâi morţiş, apăi numa zî, că-ţ fac un proces de nu-l uiţ cât trăieşti.

Io ştiu că tu deja ştii cum mere triaba, da, numa vreu să m-asigur că nu faci, dom-fereşte, fro nefăcută, c-ar fi mare păcat, mai ales că pari băiet de triabă, sâmţât şî cu frică de organ.

Cum? Ce? Mă băiete, mă! Da ce io-s nime-n drum? Cum poţ să vi cu un amărât de Caragiale la mine? Da, ce-s io, batjocura ta? Uite mă la iel, după ce c-am vrut să fiu om cu iel, uite cum mă ocărăşte! Nu ţî ruşâne, mă?

Ioi, stai că n-am văzut că-s doi liptiţ diolaltă.

Aha, amu mai vii di-acas, aşa mai meră. Nu-i baş chiar cum ar trebi, da nu-i bai, că sigur mai vin şî alţî, că dor sara numa ci-onceput.

No, hai că scapi c-un avertisment, da, numa de data asta, că-mi ieşti simpatic.

No, drum bun să ai şî să respecţ limita de viteză prin localităţ!

Hai noroc!

Pentru o savoare desăvârșită

Din recomandările specialiștilor gurmand-ologi vă înşirăm o listă de combinaţii culinare care vă vor face ziua să pară mai puţin monotonă:

Ardei iute cu ciorbă fierbinte
Pentru acele dimineți de neuitat, când din văpaia serii anterioare se naște o avalanșă tumultoasă de icneli, lacrimi și suspine.

Usturoi metecat şi apoi o gură de sifon aspru
Recapătă-ți vitalitatea! Revigorează-te! Simte energia!

Inhalații cu hrean proaspăt răzuit
Pentru că nu ții cont de obstacole, pentru că vrei să-ți depășești limitele, pentru că poți şi pentru că sinusurile trebuie să ştie cine le ie şeful!

Ghimbir crud
Pentru că tu ştii să spui 'da', atunci când corpul urlă 'NU'!

Tocatul de ceapă iute
Singurul moment în care bărbatul adevărat are voie să... îşi testeze glandele lacrimare.

Lămâie cu gutui şi porumbrele
Pentru că eşti atât de dulce!

Tărâmul roșu

O pală de vânt ridică un nor translucid de praf câțiva metri deasupra solului. În loc să se risipească imediat şi să se aşeze repede înapoi peste pătura groasă de nisip de unde a fost ridicat, acesta rămâne aproape încremenit pe cer. La scurt timp o altă pală de vânt, urmată de alta și alta, desprind pe rând din ce în ce mai mult nisip roșiatic până ce întreg peisajul este învăluit de o perdea arămie.
Deşi e miezul zilei, soarele nu se arată deloc generos cu razelel lui calde. Desigur, perdeaua de praf şi vântul nu ajută deloc. Sunt multe grade sub zero.
Din fericire vântul se oprește și praful face cale întoarsă coborând ușor şi scoţând la iveală câteva vârfuri de stânci răzleţe. Îmi aleg cea mai apropiată stâncă ca reper şi încep să mă îndrept spre ea, în speranţa că de pe vârful ei mă voi putea orienta mai bine.
Înaintarea este mai dificilă decât mă aşteptam. Fiecare pas pe care-l fac se afundă adânc în nisipul roşiatic, scoţând un scârţâit asemenea mersului prin zăpadă proaspăt căzută într-o zi geroasă de iarnă.
Închid ochii şi încerc să îmi imaginez că întradevăr mă aflu într-un loc cu zăpadă. Zâmbesc pentru o clipă doar, până realizez cât de departe sunt de cel mai apropiat loc înzăpezit. Zâmbetul mi se şterge brusc şi de pe buze şi din minte, când îmi dau seama cât de singur sunt aici.
Am învăţat să nu las astfel de gânduri să-mi ocupe mintea, pentru că sunt la fel de periculoase ca aceste locuri. Ca să trec mai uşor peste astfel de perioade de frică intensă, am văzut că e de preferat să încerc să mă concentrez pe activităţi mărunte, cum ar fi: să ajung la stâncă şi să mă caţăr pe ea ca să pot vedea mai bine împrejurimile.
Reuşesc să ajung la baza stâncii şi încep şă mă caţăr. Spre deosebire de mersul prin nisip, urcatul se dovedeşte mult mai simplu având ceva rigid ca şi sprijin. Mă simt mai uşor şi mai în largul meu în timp ce mă agăţ de colţuri de piatră şi mă împing înainte. Ce bine ar fi dacă aş găsi o altă cale de mers, decât prin acel nisip anevoios!
Din vârful stâncii se văd împrejurimile mult mai clar. Mă aflu la buza unui crater imens. Spre deosebire de nisipul din jur, pereţii craterului sunt formaţi din aceeaşi stâncă roşie, ca cea pe care mă aflu. E foarte posibil ca această stâncă să nu fie altceva decât nisipul topit de explozia care a format acel crater. Mă întreb cât timp a trecut de atunci şi cum a arătat acest loc înainte de impact. Din moment ce nisipul aproape a umplut craterul, iar pietrele din jur poartă semne clare de erodare, totul pare să se fi petrecut cu foarte mult timp înainte.
Desigur, toate aceste gânduri sunt inutile pentru că instrumentele montate deja pe suprafaţa planetei au tras concluzia că nu e potrivită construirea unei colonii. Ar mai fi doar o singură şansă, pe planeta următoare, care e ceva mai apropiată de stea. Sper să fie mai primitoare decât aceasta...