Reproșuri

Mă întreb care ar fi cea mai potrivită reacție pe care ar putea s-o aibă o persoană atunci când i se face un reproș. N-aș putea spune că sunt străin la felul în care se simte să ți se facă un reproș. Cu toții am avut parte de așa ceva. Știm că acest reproș se naște dintr-un sentiment neplăcut și știm că poate cauza o senzație neplăcută, mai ales în cazul în care suntem ținta lui. Desigur, asta nu e o regulă, dar de cele mai multe ori cam asta se întâmplă. De la o persoană la alta, reacția la reproșuri diferă. Sunt persoane mai sensibile, altele mai puțin, cert este că aproape niciunul din noi nu e complet imun la așa ceva. Cu toții avem mecanisme de apărare la reproșuri, pe care ni le rafinăm dealungul vieții și învățăm să ni le adaptăm în funcție de situație. Într-un fel reacționăm la o vârstă fragedă, comparativ cu o vârstă mai înaintată. Reacția noastră diferă atunci când suntem în familie, sau între prieteni, sau între străini. Depinde foarte mult și de starea noastră interioară, de pildă, dacă suntem agitați, sau calmi, speriați sau stăpâni pe situație, obosiți sau odihniți. Privind toate aceste situații, am putea face un clasament în care am putea premia cea mai reușită reacție pe care am avut-o. Acea reacție de care ne amintim cu plăcere și pe care am putea să o repetăm fără să avem mustrări. La celălalt capăt al clasamentului ar fi cea mai nepotrivită reacție, de care ne e rușine și pe care nu am vrea să o mai repetăm. Putem să vedem lucrul ăsta ca pe un exercițiu de auto-cunoaștere sau auto-analiză. Oare care e reacția de care suntem cel mai mândri? O fi acea situație în care am fost stăpâni pe situație și am reușit să o întoarcem în favoarea noastră, sau atunci când am contraatacat foarte prompt, sau atunci când am realizat că făceam, întradevăr, ceva greșit? Sunt foarte puțini cei care se pot lăuda cu foarte multe experiențe ce s-ar încadra în ultimul exemplu. Nu ne simțim confortabil atunci când ni se spune că am făcut o greșeală. Părerea noastră despre propria noastră persoană e, în general, destul de bună, ori atunci când suntem contraziși de cineva din exterior, e normal să fim cel puțin surprinși, dacă nu chiar revoltați dea dreptul.

Senzația asta trebuie să fie una învățată. De la o vârstă foarte fragedă ni se spune ce să facem și ce nu, iar dacă facem ceva ce nu e îngăduit, ni se face foarte clar cunoscut, într-o formă sau în altă, că nu e bine. S-ar putea spune că învățăm de mici că un reproș e însoțit de acea senzație neplăcută de vinovăție. Procesul ăsta se numește educație și cu toții suntem de acord că e o necesitate. Cumva nu pot să nu mă întreb dacă metoda de educație bazată de pedeapsă și răsplată e cea mai potrivită metodă?

Trebuie să-l faci pe copil conștient că anumite lucruri nu îi sunt permise, dar ce metodă ai putea aplica atunci când copilul nu e capabil să te înțeleagă? Dacă îl pedepsești nu e bine. Dacă nu îl pedepsești iar nu e bine. Dacă încerci să-i explici pe înțelesul lui că nu îți place ceea ce a făcut, riști să nu înțeleagă gravitatea situației. Copilul o să învețe cu voia părinților sau fără voia lor, că atunci când cineva e supărat pe altcineva, trebuie să-i facă un reproș sub diverse forme, și că atunci când cineva greșește, altcineva îl va face să se simtă prost.

Oare cum s-ar schimba relațiile dintre noi dacă reproșurile n-ar mai fi văzute ca mustrări, ci ca observații constructive?

Oare cum am privi o persoană care ne face un reproș atunci când noi am primi acel reproș ca pe o șansă să învățăm ceva nou despre noi?

Oare cum ar arăta formularea reproșului dacă am ști că scopul lui e să-l ajute pe cel ce e ținta reproșului?

Cei mai mulți dintre noi aruncăm cu reproșuri în stânga și-n dreapta, câteodată fără să ne dăm seama. Lucru ăsta nu e neapărat rău, pentru că reușim în felul ăsta să îi facem pe cei din jurul nostru să ne înțeleagă mai bine. Îi facem să înțeleagă ce nu ne place. Problema e că aceste reproșuri vin cu o conotație negativă, iar asta îl face pe cel ce primește reproșul să se simtă atacat într-un fel. Dacă ne simțim atacați vom reacționa, în funcție de situație, mai mult sau mai puțin conștient de consecințele acelei reacții.
E un fel de cerc vicios în care se pare că ne învârtim, în care, pe de o parte nu ne putem abține de la a face reproșuri celorlalți, iar, pe de altă parte nu ne dăm seama că putem face foarte mult rău și prin simpla noastră reacție-reflax la un reproș primit. Din cercul ăsta vicios cred că se poate ieși doar prin educație, fie ea sub formă de auto-disciplină, ori o preluare de la acei ce stăpânesc mai bine modul de a transmite și de a percepe un reproș. Dar primul pas este conștientizarea și recunoașterea acestei probleme.