Impresii pe două roți

Batista cu roți
Ce poate fi mai plăcut și mai relaxant ca o plimbare cu bicicleta prin oraș într-o zi frumoasă de primăvară? Vântul îți mângâie delicat obrajii, soarele îți încălzește sufletul, iar mișcarea te revigorează.
Ce poate să lipseasca la imaginea asta idilică? Ei bine, pietonii lipsesc, și în special o anumită categorie de pietoni, ce obișnuiesc să își toaleteze cavitatea bucală, cea nazală și desigur faringele în văzul tuturor. Nu mă refer la cei ce folosesc o batistă pentru a face treaba asta măreață, nu, nicidecum. Mă refer la cei ce preferă să facă asta prin expulzarea bruscă a surplusului secrețiilor proprii de nectar pe unul din orificiile cu care le este echipat acel membu dintre umeri, ce stă sprijinit pe gât. Și nici n-ar fi așa de rău, dacă măcar ar ținti în față, dar, de cele mai multe ori aleg să facă asta întorcând capul în stânga sau în dreapta.
Nu vă pot descrie cât de înălțătoare e senzația pe care o simți ca biciclist, când te intersectezi cu traiectoria balistică a unui astfel de proiectil. E splendid, ce să mai zic!
De aici situația nu poate să evolueze decât în bine, când pietonul observă cu uimire ce s-a întâmplat și în loc să se prefacă jenat de situație, îl pufnește râsul, în schimb.
Ce-i drept, există o oarecare notă umoristică, în a fi considerat o batistă cu roți!

Șoferul chior
Mi s-a întâmplat, nu o dată, să circul cu mașina prin oraș și să fiu surprins de câte un biciclist care îmi apare dintr-o dată în față. Din fericire, de fiecare dată am avut, ori eu, ori biciclistul, prezența de spirit de a ne evita unul pe celălalt. Aș putea spune că e nevoie de doi oameni neatenți pentru a face un accident. Cu sigurantă nu e vina biciclistului, pentru că acesta nu se teleportează taman dreptul mașinii. Mai degrabă vina șoferului care de cele mai multe ori e doar parțial atent la trafic.
Nu vorbesc despre acei șoferi care consideră că e perfect normal să se dea pe smart phone în timp ce conduc prin oraș. În acest caz culoarea roșie a semaforului, trecerile de pietoni și toți ceilalți participanți la trafic devin simple distrageri ale atenției șoferului, așa că își merită întreg repertoriul de înjurături, priviri iritate, claxoane.
Mă refer la acei șoferi care sunt interesați de ce se întâmplă în jurul lor, dar atenția lor e concentrată spre o categorie de elemente din trafic. De cele mai multe ori un șofer caută cu privirea semne de circulație, marcaje, alte autovehicule și poate pietoni, pentru că așa a fost învățat din timpul școlii de șoferi. De foarte puține ori găsești un șofer care să caute cu privirea bicicliști. Mă doare să recunosc dar știu că și eu sunt din categoria asta. Știu că din dorința de a fi foarte conștient la un moment dat de numărul de mașini din jurul meu, de traiectoria și viteza lor și a mea, de starea drumului, etc, ajung să ignor orice altceva. Asta face ca să fiu orb când vine vorba de un biciclist care se afla în raza mea vizuală de secunde bune, dar pe care ajung să-l remarc deabia în momentul în care acesta ajunge în fața mea. Abia atunci parcă mi se ridică o perdea de pe ochi și încep să văd toate celelalte lucruri care se petrec în jurul meu.
Nu știu cum să rezolv această problemă pe care o am ca și șofer, pentru că, din perspectiva unui biciclist e o problemă de-a dreptul înspăimântătoare.

Câinele confuz
Dacă mergeți des cu bicicleta cu siguranță ați avut la un moment dat de a face cu  unul sau mai mulți câini, care se arată fascinați de acele două roți care se deplasează cu o viteză ceva mai mare ca a unui pieton. Nu reușesc să îmi imaginez ce poate să treacă prin mintea unui astfel de animal atunci când vede o bicicletă în mișcare.
Poate sunt stimulați de orice se află în mișcare, dar atunci nu prea înțeleg de ce au aceasta predilecție spre bicicliști doar. De ce stau cuminți atunci când trec mașini pe lângă ei, dar imediat ce trece un biciclist, atitudinea lor se schimbă radical. Latră, mârâie, aleargă, dau să muște bicicleta.
Se poate să vadă ansamblul om-bicicletă-în-mișcare ca pe o potențială pradă, pentru că dacă oprești bicicleta și te dai jos de pe ea, interesul lor dispare aproape imediat, ba chiar par oarecum nedumeriți sau speriați. Ca și cum ar spune, în momentul în care te oprești: ”Ahm, cred că te-am confundat cu altceva...”, după care se întorc la ceea ce făceau adineaori ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Ce nu dispare la fel de repede, în schimb e nivelul ridicat de adrenalină ce-l simte biciclistul și tremuratul discret al picioarelor, cauzat de efort și de frică.