Fundul a jucat un rol foarte important dealungul istoriei omenirii. Încă din vremuri foarte îndepărtate, omul a observat că toate lucrurile sunt legate, depind, sau pornesc de la fund. Ştiu că pare greu de crezut, dar dovezile sunt numeroase şi compleşitoare. E exemplu, primele întrebări existenţiale pe care omul şi le-a pus au fost stând în fund. Legătura aceasta între postura care înlesneşte procesul cognitiv la om şi stimularea gândirii a dus la apariţia cuvântului fundamental (fund + mental), care a fost preluat la scurt timp de către curentul numit fundamentalism. Desigur cele două cuvinte şi-au pierdut în timp adevărata semnificaţie.
În mod asemănător, însăşi vechimea obiceiului omului de a gândi în această postura a făcut necesară construirea noţiunii de străfund. Mai mult, cu timpul s-a observat că această postură ajută nu numai la meditaţie ci şi la menţinerea unui echilibru foarte stabil, atât extern cât şi intern, apărând astfel denumirea de fundaţie. Desigur, asta a creat o serie de polemici în rândul gânditorilor din acea vreme, ajungându-se la formarea unuei grupări profund, în timp ce opoziţia era reprezentată de toate celelalte opinii. Această multitudine zgomotoasă de păreri, a fost numită zgomot de fundal. Motivul pentru care această tabără se compunea dintr-un număr aşa de mare de adepţi era că cei mai mulţi confundau potenţialul creativ-meditativ cu o simplă postură. Ca omagiu adus celor care au reuşit cu iscusinţă să combată această tendinţă, s-a făcut repede remarcați, intitulându-se inconfundabili.
În paralel cu aceste evenimente se simţea un tot mai mare interes pentru studierea mai în detaliu a acestui fenomen. S-au creat astfel şcoli care să dezvolte abilităţile participanţilor în acest sens. Cei mai străluciţi studenţi ai acestor şcoli erau numiţi fundaşi. În general aceştia erau cei ce participau la aşa numitele cursuri suplimentare de aprofundare. Titlul de înfundare era acordat echipei care deţinea cele mai bune rezultate. Termenul a fost rafinat în timp, ajungându-se la afundare. Fireşte, opusul lui a fost numit dezfundare. Din păcate, semnificaţa acestor termeni s-a pierdut în negura anilor, rămânându-ne doar cuvintele fără înţelesul lor originar.
Au existat şi o serie de tehnici alternative, cum ar fi cea care presupunea meditaţie prin alergare în cerc, denumită fundătură (fund + dă + tură). Această tehnică nu s-a dovedit foarte eficientă şi a fost la scurt timp înlocuită de înfundătură, care presupunea simularea mentală a alergării în cerc, dar fără mişcarea propriuzisă.
Cu trecerea anilor, importanţa fundului s-a diminuat, iar sensurile iniţiale au fost înlocuite treptat cu altele. Acesta a continuat să joace un rol important în viaţa noastră, fiind personificarea întregii persoane. Spre exemplu, expresia "Vai de fundul tău!" ilustrează foarte clar faptul că dacă fundul este necăjit, şi omul va avea de suferit. Există desigur şi acea falsă suferinţă numită şi "Durerea în fund", care oferă oricui pretext pentru orice rezultat slab într-un anumit domeniu.
În unele situaţii, fundul poate deveni un avedărat oracol, prevestind sau explicând o anumită succesiune de evenimente viitoare. Foarte grăitoare în acest sens sunt expresiile "A se trezi cu fundul în sus!", împreună cu "A-l mânca pe cineva în fund", ambele având conotații negative.
Expresia: "Stai pe fundul tău!" nu mai are nici un sens. Fizic este imposibil să stai pe propriul fund. Poţi în schimb să stai pe fundul altuia, sau poţi să te aşezi cu fundul pe ceva, dar nu prea ai cum sa stai pe fundul tău.
Cu toate acestea ar trebui să arătăm mai multă recunoștință celui care a fost împreună cu noi de când ne-am născut și a fost martor la tot ce s-a petrecut în jurul nostru. Ne este de folos și ne bucurăm că îl avem, în ciuda aparentei indiferențe pe care o afișăm vis-a-vis de el. În realitate apreciem și, în aceelași timp admirăm, ce-i drept mai mult pe ascuns, atât ce avem, cât și ce au alții, și nu trebuie să ne fie jenă să recunoaștem asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu